Design interior DreamPrints Hub
Dream Prints este conceput ca un spațiu cu funcționalitate mixtă – showroom și office – unde tapetul devine atât obiect de inspirație, cât și instrument de lucru creativ. Showroom-ul este amenajat pentru a evidenția tapetul ca piesă centrală a decorului, într-un cadru ce invită la explorare vizuală și interpretare artistică. Mobilierul, cu linii simple și discrete, este ales astfel încât să nu concureze vizual cu imprimeurile, ci să le pună în valoare asemenea unor lucrări expuse într-o galerie. În același timp, zonele office sunt integrate fluid în amenajare, oferind un mediu de lucru funcțional și coerent estetic. Paleta cromatică intensă, cu accente metalice și contraste echilibrate, conferă dinamism și stimulează creativitatea, atât pentru vizitatori, cât și pentru echipă.
Elementul central al showroom-ului este un candelabru atipic – o instalație spectaculoasă din literele care compun cuvântul “DREAM”, inspirate din logo-ul brandului. Suspendat deasupra spațiului de prezentare, acest detaliu surprinde esența brandului: un omagiu adus visării, imaginației și expresiei prin design.






