May 21, 2023 by wip

Picktwo Studio at Romanian Design Week 2023

A 11-a ediție a Romanian Design Week a început în această săptămână. În cadrul festivalului de anul acesta vor fi expuse peste 160 de proiecte de arhitectură și design, în timp ce alte 100 de evenimente vor avea loc în tot Bucureștiul. Sub tema „Connections”, ediția de anul acesta se concentrează pe crearea de conexiuni între industriile creative locale dar și pe conectarea publicului larg cu cele mai recente și inovatoare proiecte locale de arhitectură și design.

PickTwo Studio – este  studioul de design interior care creează soluții personalizate pentru spații de birouri, retail și Horeca și participă anul acesta la RDW secțiunea Design GO! cu un proiect inedit realizat în colaborare cu Poke House. 

Detalii despre eveniment
16 – 28 MAI | 11:00 – 21:00 | Program de vizită

Locația – Poke House, Strada Ion Brezoianu 24

RDW Design GO! cuprinde un program divers de discuții, expoziții, workshop-uri și ateliere deschise, destinate atât publicului larg consumator de design, cât și profesioniștilor.  Evenimentul are loc în tot orașul București , în perioada 12 – 28 mai.

 

Expoziția HowAI aduce împreună Inteligența Artificială cu artiști și artizani locali prin proiectarea unor obiecte cu ajutorul AI și apoi transpunerea lor în forma fizică. Aceste obiecte sunt inspirate din universul californian al Poke House. Pick Two este primul studio de arhitectură și design care a introdus AI în munca lor de zi de zi. 

 

Lucrările realizate în cadrul expoziției sunt:

 

  1. Monkey in the Urban Jungle – Midjourney x Kaedim x Sebastian Comanescu

Un corp de iluminat schițat cu ajutorul Midjourney, transpus în 3D cu ajutorul Kaedim (într-o formă incipientă) și apoi pregătit pentru printare 3D și asamblat de catre Sebastien Koma

 

  1. Poke Bowls – Midjourney x Victoria Finala 

O colecție de obiecte ceramice inspirate din traditionalul Poke Bowl californian, realizate manual de Victoria Finala

 

  1. Distopian Californian – Midjourney x Robert Obert

O colecție de tablouri ce prezintă un univers californian distopic. Imaginile inițiale au fost generate cu ajutorul Midjourney, iar apoi Robert Obert a desenat și editat digital pentru a introduce personaje din universul său creativ în acest scenariu post-apocaliptic.

 

  1. Web Surfing – Midjourney x Letinu Filip 

Un obiect reprezentativ al universului californian, transformat în piesă de artă cu ajutorul stickerelor generate de Midjourney.

 

Tot procesul a fost filmat și montat într-un scurt material video  care și-a dorit să surprindă modul în care designerii au explorat AI și felul cum l-au folosit pentru a îmbunătăți procesul de design, de la generarea de idei la producția finală. 

Misiunea PickTwo este de a găsi un concept diferit, unic pentru fiecare proiect în parte care se regăsește aici. Echipa Pick Two și-a dorit să inspire utilizatorii să devină parte din lumea pe care aceștia o creează, de data aceasta împreună cu artiștii colaboratori.

 

 

PickTwo Studio s-a alăturat și Nopții Studiourilor de Arhitectură

Noaptea Studiourilor de Arhitectură este un format original Romanian Design Week și va avea loc joi, 25 mai. Timp de o seară, 17 studiouri de arhitectură din București împreună cu PickTwo își deschid birourile și spațiile de lucru pentru colegi, prieteni și publicul larg, într-o inițiativă de prezentare a celor mai recente proiecte ale lor, dar și de socializare.

Într-o clădire Art Deco, aflată pe strada Polonă și proiectată de arhitectul Jean Monda, echipa Picktwo Studio vă așteaptă pe cei care vor să le treceți pragul la o seară de chill lounge unde muzica se va îmbina frumos cu design-ul. Aici puteți cunoaște designerii din echipa PickTwo și proiectele lor. 

 

Unde – Str. Polonă, nr. 103
#Neon Party – 25 mai

Partenerii Pick Two –  PAB GROUP,  Fitout Division, Almalux Lighting, Gineta Design, Sensio Concept, Roberto Rossi – Green Lifestyle și KEMROM. 

 

 

Un proiect singular de tip office decoration la RDW. Biroul din viitor. Ogre.  

La expoziția RDW poate fi vizitat și un alt proiect realizat de echipa PickTwo Studio anul trecut și care este unul foarte special – Clădirea de birouri Ogre. 

 

Acest proiect reflectă viziunea echipei PickTwo despre birourile de business actuale, moderne care ilustrează transformările urbane și care rezonează în același timp cu oamenii care le folosesc. În cazul de față – Ogre, un startup românesc care crede că știința datelor și inteligența artificială vor modela viitorul industriei energetice.

 

Biroul din viitor, cum îl numește echipa, arată viziunea despre un birou al anului 2030.

 

Echipa PickTwo crează de fiecare dată o poveste imersivă și creionează un design unic cu focus pe nevoile clienților și experiențele lor zilnice. Acest proiect de design personalizat este singurul proiect de tip office inclus în expoziția de anul acesta. Puteți viziona câteva  imagini aici, care sperăm că vă vor induce dorința de a vizita acest birou dinamic și futurist. Clădirea este nouă și modernă iar designul spectaculos. 

 

https://picktwo.ro/work/ogre-office/

 

„Pentru noi este o mare bucurie să participăm la RDW cu cel puțin un proiect deosebit  care ilustrează evoluția noastră în gândire și practică, utilizarea de noi unelte avansate AI pentru a facilita procesul de design modern precum și colaborarea cu artiști artizani care aduce originalitate și unicitate lucrărilor. 

 

Vă așteptăm să vizitați expoziția noastră de la Poke House, proiectul Ogre Offices și să participați alături de noi la petrecerea ¨Neon party„ – ne-au declarat partenerii fondatori ai studioului PickTwo – Sebastian Mîndroiu și Radu Călin. 

 

Detalii despre toate proiectele Pick Two studio prezente la RDW se găsesc pe canalele de comunicare Pick Two Studio www.picktwo.ro și pe pagina de Facebook a studioului și a evenimentului PickTwo | HowAI

This website uses cookies to analyze traffic and enhance your experience. Learn more

Accept