November 25, 2021

Amenajarea restaurantului: planificare, concepte, stiluri de design interior

“I close my eyes and I want to know where I am, cooking is about emotion, is about culture, it’s about love, it’s about memory.”

Massimo Bottura, Italian chef

Acum înțelegi forța acestui loc pe care îl numim generic restaurant? 

Indiferent de specific sau de locație, un restaurant bun împletește deliciul narativului cu alinarea vizualului, sublimând câțiva metri pătrați într-o poveste care să aibă impact, care să te miște, să te scoată de pe orbita cotidianului și, într-o clipită, să te transpună în haloul unei emoții.

Pornind de la o idee-ancoră, conceptul restaurantului străbate, ca un filon subtil, decorațiunile, meniul, așezarea tacâmurilor, simetria compoziției, tonurile și, mai ales, lumina. Pentru că, până la urmă, să nu uităm funcția primordială a unui restaurant – aici gătim și aici mâncăm, aici socializăm, aici ne conectăm – conexiunea fiind unul dintre cele mai de preț daruri ale omenirii.

În rândurile care urmează, vom discuta despre modul în care, rațional și analitic, un arhitect obține poezia unui restaurant în ciuda provocărilor sporite survenite pe fond pandemic, vom încerca să realizăm o scurtă introducere în ceea ce înseamnă̆ design-ul unui spaț̦iu public de tip restaurant și modul în care se poate aborda corect un asemenea proiect.

Așadar, principalul obiectiv urmărit atunci când vine vorba de amenajarea unui restaurant este, evident, autenticitatea. Mai mult, criza COVID-19 reprezintă̆ o resetare a obiceiurilor de consum, iar restaurantele românești pot profita de această̆ oportunitate. Aportul emoțional și flerul investițional se intersectează în cazul amenajării unui restaurant. Este foarte important să ai impact asupra clienților, să îi loializezi și să ajungi să faci acest lucru prin modul în care alegi să prezinți povestea restaurantului tău. Bineînțeles, în contextul actual, ținând cont de provocările impuse.

TOP 3 lucruri importante pentru amenajarea restaurantului

Pe scurt, cele mai importante trei lucruri pentru amenajarea restaurantului sunt: conceptul, funcționalitatea și bugetul. În momentul în care aceste trei aspecte sunt bine stabilite, restaurantul este aproape amenajat.

  • Conceptul restaurantului este cel care face diferența. Mâncarea servită la restaurant poate fi cât se poate de gustoasă, personalul poate fi cel mai priceput și amabil, însă, cu siguranță, impactul cel mai mare asupra unui client va fi povestea din spatele restaurantului. Astfel, tema pe care dorești să o aibă restaurantul tău va fi cea care îi va garanta o parte din succes.
  • Mai mult decât un concept bine ales, încăperea necesită un spațiu amenajat cu sens. Dacă ideea este bună, dar spațiul nu este proiectat corect, s-ar putea să nu ajungi la rezultatul pe care ți-l dorești. Există mai multe aspecte pe care trebuie să le luăm în calcul atunci când proiectăm o încăpere a unui restaurant, cel mai important fiind spațiul clienților (fluxuri tehnologice de producție și servire corecte, așezarea meselor, cromatica, iluminatul, sonorizarea, parcursul clientului în spațiu, zonele principale si toalete).
  • Bugetul – iar aici nu vorbim doar despre “cât costă” ci, mai ales, și despre cum se pot eficientiza costurile, care sunt termenele realiste de proiectare și de implementare, corelate cu plățile și costurile, că̂t este corect să̆ platești pentru finisaje de calitate șamd.

Îți stăm la dispoziție oricând pentru o abordare mai detaliată a acestui aspect. Ne găsești aici.

Conceptul

Pentru că am stabilit deja importanța conceptului, mare parte din focusul tău va fi îndreptat asupra acestui aspect. Fie că alegi să te focusezi pe poveste, fie că dorești să scoți în evidență specificul sau, pur și simplu, vrei să alegi un look and feel modern, posibilitățile de expresie par nelimitate, daaar, reține un aspect – acestea sunt întotdeauna dictate de un detaliu fundamental în business: competiția. Ești responsabil de bunul-mers al restaurantului, iar un concept de success – fie că mergi pe ceea ce marketerii numescpuncte de paritate (sunt asemena cu X) sau pe puncte de diferențiere (sunt fundamental diferit de Y) – este definit în funcție de competiție.

Așadar, conceptul creativ are în spate un studiu intens al competiției. Ca să înțelegi mai bine scopul researchului competiției tale: să spunem că știi ce vrei deja – ceea ce e foarte bine – cu alte cuvinte știimelodia, dar studiul competiției îți va sugera cântecul: cum să faci să fii mai bun decât ei, ce note pui pe partitură, de ce instrumente ai nevoie și de câți instrumentiști.

Mergând puțin mai departe, conceptul, investit cu puterea de a te diferenția de competiție, te ajută să construiești povestea. E simplu să construiești un restaurant, e mai dificil să spui o poveste, adică, să transformi masa luată la restaurantul tău într-o experiență. Să ne amintim cum am început acest articol: “I close my eyes…”, adică îmi permit să evadez într-un spațiu care mă găzduiește și mă protejează.

Bineînțeles, există nenumărate exemple care te pot ghida în alegerea conceptului ideal, concepte care oglindesc diverse stiluri – de la cel clasic, la cel stilul modern. În prezent, există apetență pentru stilul minimalist, dar se pot adăuga o multitudine de idei pentru a obține rezultatul potrivit pentru tine.

Fie că te diferențiezi prin design, prin specific, prin calitate – pur și simplu reține această mecanică a conceptului care dă povestea, care dă experiența.

Bugetul

Hai să facem un mini-test: investiție sau cheltuială? În acest stadiu al discuției, focusul tău e pe investiție.

Stabilirea bugetului este un pas important pentru a da startul unui asemenea proiect.  Sigur, acesta trebuie stabilit inițial pentru a putea face un management cât mai lin și mai eficientizat, pentru a putea alege cele mai bune opțiuni în funcție de acesta. În general, pentru stabilirea macro a unui buget e bine să ai în vedere anumite aspecte imuabile precum ar fi spațiul disponibil și tema pentru care optezi. Păstrează însă  în gând și faptul că aceasta va fi o investiție de lungă durată.

Așadar, odată ce ai trecut de etapa macro, ia fiecare linie de buget și coreleaz-o la detaliu cu conceptul și povestea (detaliate mai sus). Să nu uităm cum am început acest articol: “[…] is about emotion, is about culture, it’s about love, it’s about memory.”  Acestea fiind variabilele care pot schimbă fața bugetului tău.

Cu alte cuvinte, dacă îți dorești o experiență, atunci investește pentru viitor: investește în detalii care deschid căile emoției, amintirilor, experiențelor.

Dacă ai întrebări despre această etapă, nu ezita sa ne scrii – we’re happy to help.

PLANIFICAREA și PROIECTAREA spațiului

Planificarea și proiectarea spațiului au drept regulă fundamentală respectarea pașilor de lucru – nu există și repede, și bine, și ieftin. Pick Two and stick to them.

Creează̆ o echipă de lucru, realizează̆ un concept, dezvoltă̆ proiectul și obține autorizațiile necesare.

De fiecare dată̆ că̂nd alegi o scurtă̆tură̆ de la aceste etape, aceasta te va duce într-o înfundătură̆. Tot ce pare o soluție rapidă̆, de moment, pe termen lung se va dovedi o soluție păguboasă.

Mai mult, spațiul este o componentă care include atât design-ul interior cât și toată experiența pe care clientul o are în spațiul restaurantului tău, de la intrare, până la ieșire, de la zonele de pasaj, la zona de dining. Dincolo de cum arată, este foarte important cum este împărțit. Totodată trebuie ca spațiul să se plieze pe povestea pe care vrei să o transmiți.

Iată câteva aspecte importante care trebuie urmărite cu atenție în cazul amenajării spațiului unui restaurant, în funcție de spațiul disponibil:

  • fluxul de clienți și numărul de angajați, aprovizionarea și vasele murdare trebuie să fie distribuite în funcție de regulile HACCP.
  • amplasarea toaletelor clienților și a locurilor destinate clienților trebuie făcută cu atenție
  • culorile trebuie alese studiind cu atenție înțelesul acestora, deoarece există culori care cresc apetitul, dar și culori care provoacă o stare de disconfort în acest context
  • aerisirea și climatizarea au un rol important pentru atmosfera unui restaurant
  • amplasarea bucătăriei într-un mod practic, deoarece mirosurile pot deranja clienții
  • iluminarea, mobilierul și sonorizarea sunt detalii relevante în cazul imaginii de ansamblu a restaurantului, amplasarea acestora trebuie gândită în funcție de spațiul pe care îl avem la dispoziție
  • în cazul în care restaurantul dispune de o scenă (pentru orchestră/DJ), locul acesteia trebuie stabilit de la bun început, pentru a nu deranja clienții sau angajații.

Pentru o discuție detaliată, îți stăm la dispoziție. Ne găsești aici.

STILURI și TENDINȚE în amenajarea restaurantelor

Din acest punct, dacă ai trecut corect prin pașii de mai sus, de aici începi să simți plăcerea proiectului și acesta este punctul în care te obicei te poți regăsi.

Mai jos, trecem împreună prin câteva dintre stilurile consacrate, cu mențiunea că aceste idei sunt orientative și generaliste. Pe scurt, nu e greșit să spunem că există o multitudine de stiluri / tendințe din care poți alege ceva potrivit pentru restaurantul tău. Există un stil pentru oricine, un concept care poate satisface chiar și cele mai pretențioase gusturi – modern, clasic, minimalist, fito-design, punând accentul pe natură, community-orientation, cu accent pe spații comune, imbietoare, unde poți discuta cu cel de la masă alăturată, art-curated, spații care curatoriază cultură sau artiștii locali.

Dar…mai ții minte cum am început articolul? “I close my eyes…”

Așadar, înainte de să treci la stiluri și tendințe, să facem un scurt exercițiu de imaginație.

Să luăm loc imaginar în restaurantul nostru. Orice loc. Cum te simți? Ce vezi? Ce arome se simt plutind în aer? Din orice unghi, asigură-te că vizitatorii tăi au un peisaj plăcut în fața ochilor.

Te-ai fi gândit să pui vreodată problema așa? Un arhitect face acest exercițiu de imaginație care are o tentă profund practică. Tușele deosebite se nasc adeseori din crossoveruri neașteptate: învățăm regulile ca să știm cum să le contextualizam creativ și eficient.

Amenajarea restaurantului în stil modern

Când ești într-o încăpere modernă, pur și simplu știi. Această intuiție vine din faptul că, în esență, stilul modern se bazează, în general, pe simplitate, ordine, prospețime, se transcrie în forme geometrice, linii definite, nuanțe de alb, gri și negru și propensiune către tehnologie cât se poate de avansată. Bineînțeles, targetul acestui restaurant poate fi un public tânăr, de aceea, adeseori, spațiul este amenajat cât mai prietenos și călduros.

Te poți juca cu luminile, cu formele geometrice și chiar poți opta pentru semne neon personalizate, ever-green din punct de vedere stilistic, și pretabile în o sumedenie de contexte.

Amenajarea Trickshot  vine cu un spațiu foarte ofertant, cu o înălțime de 6 metri, cu instalații și ventilații amplasate la vedere, mobilier minimalist, linii simple, dar totuși călduros și prietenos.

Accentul pe natura prin fito-design. Go Green in amenajarea restaurantelor

O nouă tendință care poate impresiona orice client este decorarea restaurantelor cu plante interioare. Plantele pot oferi senzația de relaxare, clienții se vor simți în largul lor în incinta restaurantului. Pe lângă acest aspect, plantele au rolul de a purifica aerul, ceea ce vă ajută la setarea de atmosfera plăcută și mereu aerisită a restaurantului.

La Aperitivo am avut șansa să folosim plantele în diverse forme, pentru a aduce natura în interiorul unui spațiu de terasă acoperită.

Amenajarea restaurantului in stil minimalist

Totul a început cu “Less is more” al lui Mies van der Rohe. Minimalismul a devenit un avanpost estetic, în care accentul este pus pe puritatea formelor și simplitatea liniilor. Este un stil delicat, deloc încărcat, care integrează simplificat detaliile, chiar dacă principala caracteristică este lipsa decorațiunilor, aspectul unitar și preferința pentru sursele de lumina naturală.

O paletă de culori neutre, un mobilier cât se poate de simplu și o atmosferă liniștită: așa va arăta un restaurant în stilul minimalist. Principalul avantaj al stilului minimalist este că mărește vizual spațiul și facilitează interacțiunea socială, dar vine la pachet cu un dezavantaj major: absența intimității. Bineînțeles, meniul va trebui adaptat restaurantului, deoarece nu orice meniu se potrivește cu un restaurant minimalist. Ar fi cam ciudat să mănânci sarmale tradiționale într-un restaurant amenajat minimalist, nu?

Restaurantul Aperto e unul din aceste exemple,  în care o paletă cromatică simplă, de alb-gri-negru pune puternic în evidență produsul din farfurie. Lemnul a fost folosit aici doar ca accent cromatic și de contrast, marea majoritate a pieselor din lemn fiind nefinisate, pentru o antiteză vizuală completă.

Amenajarea restaurantului in stil CLASIC

Atunci când ne gândim la stilul clasic, avem în vedere spațiile largi, confortabile, grandioase, într-un mod calm, așezat. Originar din Europa și trecut prin provocarea aerului fantezist al barocului, stilul clasic are ca trăsătură fundamentală echilibrul.

În acest context, dacă îți dorești un restaurant amenajat în stil clasic, este recomandat ca mobilierul să fie din lemn masiv, candelabrul să fie bogat, pereții pot avea tapet sau tablouri clasice. Ține cont de faptul că muzica trebuie să se potrivească perfect cu acest stil de amenajare.

Desigur, acest stil nu trebuie sa fie unul îmbătrânit, ci poate fi adus in contemporan cu o tușă simple de culoare. Este exemplul Bistro Cismigiu, inspirat de un bistro franțuzesc, dar adus în zilele noastre prin paleta cromatică îndrăzneață.

Amenajarea restaurantului în stil tradițional

Amenajarea unui restaurant în stilul tradițional merge mână în mână cu familiaritatea. Cu cât locul este mai familiar, înseamnă că ai reușit să pui în practică acest concept. Materialul predominant în acest tip de restaurant este lemnul, focusul amenajării fiind elementele naturale, modul în care localul irumpe în contemporan și își găsește locul în viața unui om modern, hi-tech și smart.

Deși poate părea plictisitor, la prima vedere, stilul tradițional – în special cel românesc, transpus în forme moderne, conține, în sine, promisiune de geniu. Să nu uităm de  Brâncuși și de esențializarea produsă în artă pornind tocmai de la arta populară, tradițională: miturile întemeietoare și poveștile care sunt țesute în identitatea noastră transcend timpul, uneori chiar și gusturile.

Proiectul restaurantului Livada din Cluj respectă întocmai detaliile de mai sus. În acest concept am reușit să introducem 5% din elemente moderne (finisaje de beton) pentru a-i marca contemporaneitatea.

Cele mai importante elemente pentru amenajarea restaurantului

Pornind de la clienții pe care ți-i dorești și de la cum te poziționezi în toată multitudinea de restaurante, trebuie să te gândești ce detalii aduc, cu adevărat, valoare experienței clienților tăi atunci când îți trec pragul și ce te poate diferenția pe piața pe care activezi. Chiar dacă imaginea de ansamblu a restaurantului pare în regulă, pot exista mici detalii care pot crea disconfortul. De exemplu, poate volumul muzicii prea ridicat sau prea scazut, poate este prea multă lumină sau prea puțină, sau poate chiar culoarea pereților este deranjantă. Aceste aspecte trebuie bine gândite și puse la punct în fiecare restaurant.

Lumina in amenajarea unui restaurant

Lumina este foarte importantă pentru imaginea și atmosfera restaurantului. În primul rând, lumina ambientală stabilește atmosfera propriu-zisă a restaurantului. Fie că este mai puternic luminat sau mai slab luminat, atmosfera va fi percepută în funcție de lumina folosită.

De asemenea, lumina funcțională este ideală pentru anumite zone ale restaurantului, cum ar fi în dreptul meniului (se pot amplasa becuri decorative la fiecare masă), pe căile de acces și la toaletă. Mai mult decât atât, lumina de accent este strict decorativă, aceasta scoate în evidență anumite detalii importante ale restaurantului, cum ar fi un tablou, o vitrină cu anumite produse etc.

Pentru un concept de restaurant de succes este vitală folosirea unor surse de iluminat dedicate pentru fiecare zona în parte: lumini mai puternice pe zonele de circulație, și lumini difuze pe zonele de luat masa, fără însă a umbri farfuria. Toate detaliile tehnice sunt calculate în funcție de intensitatea dorită folosind software care simulează iluminatul dintr-o cameră.

Culorile in amenajarea restaurantului

Culorile pot transmite, chiar și fără să ne dăm seama, anumite sentimente și senzații. Există anumite culori care cresc pofta de mâncare, dar și alte culori care taie pofta de mâncare.

Culorile calde precum roșu, galben și portocaliu sunt ideale pentru a stârni apetitul, deoarece sunt asociate cu abundență, căldură, confort. Integrarea culorilor precum turcoaz și verde pot stimula apetitul, însă nu sunt asociate cu preparatele dulci. Aceste culori dau senzația de abundență, sănătate, fericire și libertate, lucru care va atrage clienții.

Sonorizarea

Muzica de fundal poate ajuta la conturarea imaginii fiecărui restaurant. Astfel, sonorizarea trebuie făcută într-un mod practic, care nu deranjează clientul atunci când își servește masa. Bineînțeles, acest lucru ține și de mărimea încăperii și de conceptul stabilit.

Amplasarea barului si a bucatariei

Amplasarea barului și a bucătăriei este stabilită de la bun început, deoarece acestea trebuie plasate strategic. Dacă bucătăria este prea aproape de locul unde clienții își servesc masa, acest lucru poate fi deranjant pentru ei, le poate oferi o senzație de disconfort. Bucătăria și barul trebuie să fie practice, să dispună de suficient spațiu de desfășurare a activităților și să fie mereu curate, igienizate corespunzător.

În amenajarea spațiilor de producție ne ghidăm după normativele și standardele de proiectare internaționale, respectând spațiile și dimensiunile standard ale echipamentelor.

Experiența de a proiecta și realiza peste 100 de bucătării profesionale ne-a adus în fața multor tipologii, iar după tot acest timp putem spune că bucătăria e inima unui restaurant. Fără funcționarea fără cusur în condiții de stres, restaurantul nu poate rezista pe piață.

Organizarea meselor

Organizarea meselor este aspectul care se află printre cele mai importante, în cazul restaurantelor. Chiar dacă nu dispui de un loc prea mare, o organizare corespunzătoare și inteligentă a meselor te poate ajuta să profiți la maxim de spațiul pe care îl ai la dispoziție. Bineînțeles, în contextul pandemic actual, distanțarea socială este cea mai importantă, mesele depărtate fiind imperativă în zilele noastre.

Amenajarea restaurantului in functie de tipul acestuia

Cum amenajezi un restaurant mic?

Chiar dacă restaurantul este mic, acesta poate avea, totusi, un impact ridicat asupra clienților tăi. Este important să te axezi pe aranjamentul meselor și al scaunelor (prea multe scaune pot da un aspect înghesuit, se recomandă folosirea băncilor și a canapelelor în acest caz). De asemenea, culorile sunt importante pentru a oferi o senzație de spațiu deschis. Nuanțele precum verde și albastru pot crea iluzia de încăpere mai mare.

Un alt aspect important în cazul unei încăperi mici este amplasarea oglinzilor. Oglinzile măresc spațiul, iar încăperea devine mult mai luminoasă. Bineînțeles, modul în care arată intrarea restaurantului este la fel de importantă, de aceea trebuie să pui accentul pe decorarea cât mai eficientă a spațiului pe care clienții îl observă prima oară.

Pentru a eficientiza spațiul, poți combina zone de bucătărie deschisă cu bucătărie închisă sau poți nișa restaurantul pe un singur preparat pe care să il execuți dumnezeiește.

Cum amenajezi un restaurant de tip fine dining

Un restaurant de tip fine dining se bazează pe rafinament. Astfel, atât designul interior, cât și meniul și atmosfera trebuie să ofere o senzație de eleganță, finețe, lux.

Atât decorul, cât și aranjamentul restaurantului vor avea o atmosferă formală. Încăperea trebuie să fie înaltă, să se pună accentul pe plasarea luminilor și pe mise en place-ul mesei. Layout-ul restaurantului și al meniului ar trebui să fie cât mai curat, astfel încât preparatul să fie în centrul atenției.

Cum amenajezi un restaurant de familie

Un restaurant de familie trebuie să ofere, ai ghicit, o senzație de familiaritate. Cu cât locul este familiar, cu atât clienții se vor simți mai confortabil. În această situație, culorile vii și decorațiunile jucăușe pot stabili de la bun început atmosfera restaurantului de familie. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că, cel mai probabil, va fi necesar spațiu destinat copiilor, inclusiv un loc de joacă pentru aceștia.

Cum amenajezi o cherhana/restaurant pescaresc

Un restaurant pescăresc pune accentul pe culori marine: albastru, verde. De aceea, este recomandată folosirea acestei palete – combinație de nuanțe ce redau specificul marin. De asemenea, poți folosi și plante decorative, pentru a sublinia naturalețea. Fiind un concept nu tocmai comun, se poate profita de acest lucru, decorându-l într-un mod unic: prin desene realizate pe pereți, decorațiuni cu specific marin etc.

Cum amenajezi un restaurant cu terasa

Terasa unui restaurant a devenit foarte importantă în ultimii ani. Deoarece în interiorul restaurantelor nu mai există locuri pentru fumători, terasa este cea mai potrivită în această situație. Mai mult decât atât, în contextul pandemic, când locurile închise nu sunt recomandate, terasele rămân singurele zone funcționale dintr-un restaurant.

Astfel, dacă restaurantul tău dispune și de un spațiu exterior, acest lucru poate fi un avantaj. De asemenea, o  investiție în acest sens poate aduce chiar și mai mulți clienți, în special pe timpul verii. Cel mai important lucru în amenajarea unei terase este mobilierul de lungă durată, deoarece stările climatice pot afecta foarte ușor calitatea.

Mai mult decât atât, luminile trebuie să fie potrivite și puternice, în cazul în care doriți funcționarea și pe timp de noapte a terasei. În cazul temperaturilor mai scăzute, se pot lua în considerare inclusiv radiatoarele amplasate într-un mod practic la fiecare masă sau între mese. Conceptul terasei trebuie să se potrivească cu cel al restaurantului.

Amenajarea restaurantului in contextul COVID-19

În contextul actual, succesul restaurantului poate fi afectat de actualele restricții și măsuri de prevenire COVID-19. De aceea, există mai multe opțiuni pentru păstrarea restaurantului funcțional și safe în această perioadă.

Cele mai importante direcții care susțin ideea de mai sus sunt:

  • Spațiile pot fi adaptate la diferite activități: dinning / coworking / întâlnire / dining privat;
  • Spațiile pot fi îndeplini funcții multiple – de exemplu, un restaurant poate fi prevăzut cu magazin special și zonă de livrare – cu acces 24/7;
  • Materiale și produsele folosite să fie durabile. Eco-friendly.

Se recomandă open space-urile, care au inclusiv bucătăria deschisă. De asemenea, mesele trebuie să aibă o distanță mai mare între acestea, pentru a păstra siguranța clienților și a personalului restaurantului. Locuri pentru „food delivery” sunt, de asemenea, recomandate în contextul actual, deoarece majoritatea clienților își comandă mâncarea, sau o cumpără la pachet.

Terasele sunt un mare punct de interes în perioada pandemiei, deoarece există mai puține restricții când vine vorba de un spațiu în aer liber, față de spațiile închise.

Chiar dacă situația actuală nu este tocmai favorabilă, se pot aduce metode de improvizare și de funcționare a încăperii restaurantului. Poți afla mai multe din Ghidul Investitorului in Industria Hoteliera. 

Cum te putem ajuta noi?

Dacă ai una sau mai multe idei, însă nu știi de unde să începi, noi îți stăm la dispoziție. Un designer de interior poate veni cu o nouă perspectiva, cu viziune și idei noi, dar, în aceeași măsură te poate ajuta să le pui în practică.

Toate fotografiile folosite în acest articol sunt din proiecte și amenajări PickTwo Studio.

This website uses cookies to analyze traffic and enhance your experience. Learn more

Accept